Category Archives: Evenimente

Eveniment comemorativ în satul Stamate, creștini ortodocși au participat duminică la sfințirea troiței din localitate

Articol de: Ionel Curcan

Nota: foto și video la finalul articolului

Un eveniment comemorativ a avut loc duminică, 3 iulie, în satul Stamate, comuna Fîntînele. După Sfânta Liturghie, în jurul orei 12:00, a avut loc sfințirea troiței din localitate, slujba de sfințire a fost oficiată de preoții parohi din satul Stamate Mihai si Valentin Leuca și preoții slujitori Dinu și Tiberiu Costiuc de la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Suceava. La eveniment au participat sute de credincioși din localitate și nu numai.

sfintire troita stamateÎn cuvântul rostit după slujba de sfințire, părintele paroh Mihai Leucă a precizat: ,,Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am sfințit astăzi acestă frumoasă troiță, unde inițiatorii și contribuitori prin povara și grija lor, prin contribuția financiară au dus la bun sfârșit această lucrare. Așa cum străbunii noștri au ridicat troițe la răscruce de drumuri, alți s-au jertfit în lupte pentru dreapta credință, tot așa și noi ca urmași am adus această jertfă”.

Mulțumim contribuitorilor și tuturor celor care au sprijinit această lucrare spre folos nouă, să nu trecem indiferenți pe lânga aceast lăcaș, să ne folosim de această lucrare pentru noi și familia noastră. Nu vă rușinați că sunteți creștini, faceți semnul Sfintei Cruci atunci când treceți prin fața unei troițe și ori de cate ori sfintire troita stamate1aveți ocazia, intrați și vă rugați. “

Părintele paroh a mai precizat despre valurile și ispitele acestei vieți: ,, Să nu ne lăsăm ispitiți, trebuie să luptăm împotriva păcatului, niciodată mântuirea nu vine gratuit, prin efort și prin jertfă o dobândim, așa cum Hristos a pătimit și S-a răstignit pentru noi toți, și prin moartea Sa viață și mântuire ne-a dăruit nouă, tot așa și noi trebuie să luptăm împotriva păcatului prin credință “

Inițiatorii și contribuitori sunt un grup de opt enoriași din localitate.
sfintire troita stamate2Construcția lăcașului a fost posibilă la inițiativa și cu contribuția a unui grup de opt enoriași din localitate, care s-au mobilizat și au construit această troita. Este vorba despre Alexa Mircea, Cornea Gheorghe, Dobresenciuc Toader, Frumosu Ioan, Leonte Constantin, Manalachioaiei Dorel, Rotariu Romica și Sabie Vasile Marian. Aceștia sunt principalii contribuitori, dar nu sunt singurii, pe lângă aceștia mai mulți enoriași au contribuit fiecare cu cât au putut.

Domnul Romică Rotariu povestea că amplasamentul trebuia să fie altul, undeva la o intersecție, aproape de ieșirea din localitate spre Corocăești. Datorită faptului că în apropiere de aceea zonă există stâlpi de curent electric, nu s-a aprobat construcția.

În ajutor a venit soții Doina și Costel Ciobanu, care prin bunăvoința dumnealor a cedat suprafața de teren, situată pe drumul principal la câțiva metri de Biserica Sf. Ioan Botezatorul.

,, Am donat din toată inima această suprafață de teren, suntem bucuroși că inițiatori proiectului ne-au contactat și ne-au propus donarea terenului’’ a afirmat soții Ciobanu.

Pictorul Nicolae Rațiu, cunoscut de la emisiunile ,,Acces Direct’’ și ,,La Măruță’’ este cel care a pictat troița.
Pictor Nicolae RatiuTroița este pictată pe interior și exterior, prin bunăvoința și cheltuiala domnului Gheorghe Dumitru Argint, care l-a vazut pe pictorul Nicolae Rațiu la emisiunea ,,Acces Direct’’ și ,,La Măruță’’

Prezent la manifestarea religioasă pictorul Nicolae Rațiu ne-a declarat: ,, Prin intermediul domnului Gheorghe Dumitru Argint am avut șansa să pictez cea de-a treia troiță, este una din cele mai mari pe care le-am pictat, trebuie să recunosc că este și una din cele mai mari din zonă și nu numai. Doresc să îi mulțumesc cu această ocazie, pentrul sprijinul acordat.

Dânsul m-a văzut la televizor, eram la o emisiune despre un caz mai aparte, apoi m-a contactat pe facebook și mi-a propus această lucrare. Am găsit aici oameni excepționali, eu nu am avut parte în viață de mamă sau bunică, aici am găsit o familie, o mamă care mi-a dat să manânc și m-a îngrijit, este vorba de mamaia Tinca, îi mulțumesc cu această ocazie pentru toată strădania dumneaei, m-am simțit extraordinar.”

Autoritățile locale nu au nicio implicare în acest proiect, tot ceea ce s-a realizat a fost posibil doar cu sprijinul comunității.
sfintire troita stamate,Domnul Vasile Sabie, unul dintre inițiatorii și contribuitori ne-a declarat că: ,, Așa cum de-a lungul timpului oamenii au construit Bisericii, așa ne-am gândit și noi să ridicăm această troiță.
L-a inițiativa unui grup de opt creștini ortodocși din localitate, ne-am mobilizat pentru construirea acestei troițe. Această lucrare nu s-ar fi putut realiza dacă doamna Doina și domnul Costel Ciobanu nu ar fi donat suprafața de teren. Suntem un sat cu oameni binevoitori, de aceea mulțumesc pe această cale tuturor celor care au contribuit, fiecare cu cât a putut, astfel am reușit să ducem la final ceea ce ne-am propus, mulțumesc soțiilor Ciobanu și domnului Gheorghe Argint pentru pictură.
Menționez că autoritățile locale nu au nicio implicare în acest proiect, tot ceea ce s-a realizat a fost posibil doar cu sprijinul comunității.”

Toți cei prezenți au fost invitați la masă.
Și cum trecuse cu mult de ora prânzului, cei prezenți la manifestarea religioasă au fost invitați la praznicarul din curtea bisericii, pentru a servi masa special organizată.

Troiţa, biserică în miniatură , sfințirea unei troițe este un moment important în viața comunității.

„Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci [troiţa] se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic.” ( Nicolae Iorga )

Încă din trecut ţăranul român simţea nevoia sufletească să construiască o cruce, atunci când nu putea să construiască o biserică. Pr. Dr. Mircea Cristian Pricop, spunea ,, că poporul român, aşezat în calea altora, a rezistat în faţa mării slave fiind că s-a legat temeinic, sufleteşte şi trupeşte, de Crucea lui Hristos. Nimic altceva nu poate explica acest miracol al rezistenţei sale”.

Troiţa este o biserică în miniatură, aceasta se ridică neînfrântă, ca un semn al credinţei nestrămutate şi a rezistenţei strămoşilor noştri. Etimologic cuvântul „troița”, provine din slavul „trojka” și ne face să ne gândim la monumentul creștin arhetroița.

Galerie foto

Accesati aici intreaga galaerie foto

Sfintire Troita sat Stamate, Fantanele (28)

top

Video

“Daruri de suflet!”

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Suceava, B-dul George Enescu ,nr.16, 720246
Tel./Fax: 0230-520172, 0230-523337

Nr. 60351 din 19.12.2013

COMUNICAT PRESA

Pentru cei 62 de beneficiari din CRRN Zvoristea, Mos Craciun a veni prin ambsadorii sai: copii talentati si oameni cu suflet mare, (mai mult…)