Nunta de Aur editia a VI-a, comuna Fantanele. 26 decembrie 2014

Vineri, 26 decembrie 2014, în a doua zi de Crăciun, cetățenii din comuna Fântânele, împreună cu Primăria și Consiliul Local, au sărbătorit 11 cupluri care au împlinit în acest an 50 de ani de la căsătorie. Nunta de aur Fantanele, editia a VI a (5)Evenimentul, ajuns la cea de-a VI-a ediție, a început cu o slujbă religioasă oficiată la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Stamate, de către preotul paroh Mihai Leucă. După încheierea slujbei, cuplurile, sărbătorite împreună cu rudele și prietenii acestora, s-au deplasat la Căminul Cultural din același sat unde sala a devenit neîncăpătoare. Aici sărbătoriților li s-au oferit, din partea organizatorilor, flori, premii în bani, șampanie, o masă festivă, dar și un frumos spectacol ce a constat în tradiții și obiceiuri de Anul Nou caracteristice zonei cum ar fi: jocul căiuților, jocul caprei, jocul măștilor, colinde, un moment de muzică populară susținut de fanfara Stamate condusă de Vasile Leontică, având ca invitați pe interpreții de muzică populară: Liliana Savin, Iulian Aghinițăi, Cosmina Mandiuc etc.

Primarul Gheorghe Cornea a precizat că „este un moment unic din viața lor, un exemplu deurmat pentru noi toți. Anii 1964 – 2014, sunt 50 de ani care au dăinuit în viața lor cu bune și cu rele, au fost momente de bucurii dar și de tristețe, suișuri și coborâșuri, de aceea menționez că este un motiv de mulțumire pentru noi, dar și pentru cetățenii care participă cu interes la această sărbătoare.
Astfel, doresc ca în anii ce vor urma, acest eveniment să fie păstrat, să devina o tradiție, subliniind încă o dată faptul că celula de bază este familia.

De menționat faptul ca la începutul manifestărilor a fost premiată eleva Monica Crihan, singura elevă din mediul rural participantă la faza națională a Olimpiadei de biologie. Primarul comunei, Gheorghe Cornea; a apreciat eforturile profesorilor și a elevilor din mediul rural, care de multe ori iși depășesc conditia, menționând rezultatele deosebite la concursurile și activitătile școlare . De asemenea, a arătat că, în 2015, cel puțin 10 elevi merituoși ai școlii, vor beneficia de o tabără, gratuită, la mare.

Emoționată, Monica Crihan, a mulțumit doamnei profesoare Saldinger Simona; directorului școlii, Mihai Silviu, precum și celorlalte cadre didactice, pentru sprijinul oferit și mulțumește totodată tuturor afirmând că„ fără sprijinul lor, al colegiilor și al cadrelor didactice, acest rezultat nu ar fi putut fi posibil.

Nunta de aur a fost un prilej, pentru cele 11 cupluri, de a-și reconfirma dragostea care i-a unit, prin căsătorie, în 1964. Pentru Elena și Petru Cozma, împlinirea a 50 de ani de căsnicie a fost un moment emoționant. Au pregătit din vreme evenimentul, cumpărând două verighete și invitând, acasă, prieteni și rude. Au crescut împreună doi copii și se bucură de cei 8 nepoți pe care îi așteaptă și acum, de Anul Nou, cu uratul.

Nunta de aur Fantanele, editia a VI a (21)Nunta de aur Fantanele, editia a VI a (5)

 

 

 

top
Vezi toata galeria foto
Close Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *