Istoric
http://www.suceava.info.ro/wp-content/uploads/2011/11/CRIM0161.jpg
Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În sec. II-III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane.
În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în sec. XIV, în 1388, Suceava este menționată drept capitală a Moldovei.
Începând cu domnia lui Petru I al Moldovei (circa 1375 – 1391), Cetatea Sucevei a devenit principala cetate de scaun a Țării Moldovei, această funcție îndeplinind-o și în vremea lui Aron Vodă (1592 – 1595), Ștefan Răzvan (1595) și a Movileștilor. Odată cu Alexandru Lăpușneanu, reședința domnească s-a mutat la Iași.
Lângă oraș s-au aflat două cetăți, una mai veche la Șcheia, alta puțin mai nouă, ce se vede și astăzi. Între cele două s-a dezvoltat, încă din prima parte a sec. XIV, orașul. Cetatea Șcheia, una dintre cele mai vechi cetăți din Moldova, dar cu o existență scurtă, a fost dărâmată în timpul lui Alexandru cel Bun. Cetatea de Scaun a Sucevei a avut timp de trei secole un rol important în viața politică a Moldovei.
În evul mediu, orașul era populat cu români, dar și cu germani, maghiari și armeni, ultimii având dreptul de a-și alege un șoltuz propriu (ce purta numele de „voit”).
Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus țara timp de 32 de ani, mărind cetatea și întărindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit și Mitropolia Moldovei.
În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar orașul Suceava era menționat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum și a unor mărfuri de export ale Moldovei.
Epoca de apogeu avea sa fie însă în timpul lui Ștefan cel Mare (1457 – 1504). În vara anului 1476, ambițiosul Mohamed II și-a încercat norocul sub zidurile cetății, dar dârza rezistență a moldovenilor i-a frânt voința victoriei și l-a silit să se retragă în mod rușinos. Ștefan făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului său de aparare. În 1497, 21 de zile și nopți în șir, tunurile leșilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forța armelor.
La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate, iar la 26 mai Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jură credință marelui voievod care se intitula „domn al Țării Românești și Ardealului și a toată Țara Moldovei“. Suceava primește oștile marelui voievod Mihai. Apoi, asupra orașului s-au așezat însă vremuri grele, intrând tot mai mult în anonimat.
În 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768 – 1774), Austria a primit o parte din teritoriul Moldovei, în care se afla și Suceava (granița cu România trecea chiar pe la sud-est de oraș). Timp de un secol și jumătate acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Habsburgic, primind numele de Bucovina. Suceava a fost al doilea oraș, după Cernăuți, al Bucovinei.
După izbucnirea primului război mondial, foarte mulți bucovineni au fugit în Moldova și s-au înrolat în armata română.
Sursa Wikipedia
[divider_top]
Orașul este construit pe două zone geografice: dealurile și văile râului Suceava. Râul, lung de 170 km, izvorând din Masivul Lucina, ocupă 26% din suprafața județului cu bazinul său hidrografic. La 149 de km de la vărsarea în Siret, se află orașul Suceava, reședința județului cu același nume. Configurația neobișnuită a orașului include două crânguri – Zamca și Șipote – care sunt ambele localizate în granițele orașului.
Poziționare
Orașul Suceava este localizat în partea de nord-est a României, la distanța de 450 km de București pe calea ferată și 432 km pe șosea.
http://www.suceava.info.ro/wp-content/uploads/2011/11/PICT0266.jpg
Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între 1775–1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei).
Municipiul Suceava este situat în platforma Suceava-Bosanci, parte componentă a Podișului Sucevei și care face parte din Podișul Moldovei.
Relief
Aspectul caracteristic al reliefului Sucevei este cel al unui vast amfiteatru, cu deschidere spre valea râului Suceava, cu înălțimea maximă de 435 m (dealul Țarinca) și cea minimă de 270 m (în zona albiei râului Suceava).
Relieful din zona orașului și din împrejurimi este foarte variat, cu o fragmentare sub formă de platouri, coline (cueste) și dealuri (Zamca, 385 m; Viei, 376 m; Mănăstirii, 375 m; Țarinca, 435 m) separate de văile râurilor Suceava, Șcheia, Râul Târgului, Bogdana și Pârâul Morii.
Orientarea generală a interfluviilor, cât și a văii Sucevei este NV—SE, conform structurii geologice cu caracter monoclival. Pantele reliefului se prezintă destul de variat. Majoritatea lor, aproximativ 60% din suprafața teritoriului, sunt sub 3°, 25% din teritoriu cuprinde pante între 3 și 10°, iar 15% din teritoriu are pante peste 10°.
Principalele unități de relief din oraș și din zona înconjurătoare, de vârstă cuaternară, pot fi clasificate în trei mari grupe:
– platourile, larg vălurite, reprezentate prin dealul Zamca și dealul Cetății; cele sub formă de coline se întâlnesc numai în partea de sud-est a orașului;
– versanții deluviali (circa 25% din suprafață), apăruți ca urmare a dinamicii active a proceselor geomorfologice (alunecări de teren, eroziuni areolare și liniare), se întâlnesc mai ales în bazinul superior al văii Râului Târgului, pe versanții de vest și sud-est ai dealului Zamca și pe versantul drept al Sucevei;
șesurile aluvionare, modelate sub forma unor trepte, au un caracter îmbucat.
Ele s-au detașat ca trepte prin adâncirea succesivă a albiei Sucevei astfel:
o treaptă între 0 și 2 m, inundabilă;
o treaptă mai înaltă între 2 și 4 m, inundabilă periodic;
ultima treaptă între 4 și 7 m este cea mai înaltă a șesului.
În afara acestor trei trepte ale șesului se mai pot delimita încă șase terase:
terasa de 20-25 m în zona abatorului Burdujeni;
terasa de 60-70 m, dealul Burdujeni;
terasa de 100 m, dealul Viei și dealul Mănăstirii;
terasa de 130-140 m, dealul Velniței;
terasa de 150-160 m, dealul Țarinca;
terasa de 180-190 m, dealul Căprăriei.
Geologie
În fundamentul orașului, la adâncimea de 1500 m, se găsește scufundată marea unitate geostructurală a Platformei Ruse, acoperită de depozite sedimentare necutate, de vîrstă paleozoică, mezozoică și terțiară, cele mai noi straturi care alcătuiesc relieful actual fiind de vârstă sarmatică și cuaternară.
Structurile depozitelor sarmatice (gresii și calcare oolitice) reflectă regimul de platformă. Straturile sunt necutate, cu o ușoară înclinare sub 1° de la NV—SE. În zona vetrei orașului relieful este și mai nou, el fiind în întregime de vârstă cuaternară.
Râul Suceava a constituit agentul principal de modelare al reliefului. Structura geologică de platformă se reflectă în mod evident în relief prin formarea de creste, văi subsecvente (Șcheia, Tîrgului), văi cu caracter reconsecvent (Suceava) și prin platouri și coline cu caracter structural (Cetatea Zamca, Cetatea de Scaun a Sucevei) și cu aspect etajat.
Soluri
Solurile din raza orașului intră, în general, în categoria celor de silvostepă, solurile cernoziomice levigate fiind specifice zonei. Aceste soluri par o formă relictă, corespunzătoare unei epoci mai secetoase din trecut, dat fiind faptul că sunt soluri tipice de silvostepă. Ele sunt cele mai fertile soluri din zonă, folosite la cultura cartofului, sfeclei de zahăr și cerealelor.
Pe terasele superioare ale Sucevei se găsesc soluri cenușii de pădure, cu o fertilitate mai scăzută; în lunca Sucevei există soluri aluvionare, formate din depozite fluviale de pietriș și nisip, utilizate, în parte, pentru cultura legumelor și a cartofului.
Climă
Din punct de vedere climatic orașul Suceava se găsește în zona climatului temperat continental de dealuri.
Unele caracteristici ale mediului inconjurător care influențeaza clima:
altitudine, grad de fragmentare și orientare a versanților etc.
peisajul urban, alcătuit din blocuri cu încălzire centrală, străzi pavate, industrie etc, au determinat existența unor deosebiri microclimatice între diferite puncte ale orașului (centru, zona Ițcani-Gară, zona mănăstirii Zamca, zona Burdujeni-combinat și zona Burdujeni-Centru).
Evoluția vegetației confirmă și ea existența deosebirilor microclimatice dintre diferitele zone ale orașului, diferența de producere a fenofazelor fiind de:
două până la trei zile între centru și zona Zamca;
trei până la cinci zile între centru și Șcheia;
două zile între centru și dealul Cetății.
Hidrografie
Teritoriul județului Suceava aparține în întregime bazinului hidrografic al Siretului. Principala apă curgătoare din perimetrul municipiului, Suceava, creează în dreptul orașului o albie largă, un culoar de 1,5 km lățime, în cea mai mare parte neinundabil, ca urmare a măsurilor de îndiguire și protejare a întregului spațiu afectat zonei industriale și de agrement. De-a lungul timpului, râul Suceava a suferit deplasări succesive către S-SV, lăsând în partea opusă vechi albii sub formă de terase.
Un rol important atât în evoluția văii principale, cât și a celor afluente l-au avut procesele geomorfologice de modelare a versanțiior. Râul Suceava primește pe partea dreaptă pâraiele Șcheia și Râul Târgului, cu versanți asimetrici, iar pe stânga Mitocu, Bogdana și Pârâul Morii. Apele stătătoare, sunt, în general, puțin răspândite, ele fiind recente creații artificiale (lacul de acumulare de la Dragomirna, iazurile de la Fetești, Moara, Bunești sau Siminicea).
Vegetație
În împrejurimile orașului se găsește atât vegetație specifică zonei dealurilor, cât și cea caracteristică zonei de luncă. Suceava și teritoriul înconjurător aparțin în întregime zonei pădurilor de foioase care, mult reduse în decursul vremurilor, au căpătat un aspect discontinuu. În prezent, din vechiul codru au rămas împădurite doar masivul Dragomirna și dealul Ciungilor-Ilișești.
Subarboretul acestor păduri este format din lemn cîinesc (Ligustrum vulgare), măceș (Rosa canina), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna), soc (Sambucus nigra) etc. Răspândirea în trecut a pădurilor este atestată și de o serie de fitonime ca: Dumbrăveni, Ipotești, Lisaura, Plopeni, Salcea, Tișăuți și altele.
Vegetația de luncă a Sucevei cuprinde plante hidrofile lemnoase (salcia, răchita, plopul, arinul) și ierboase (rogoz, pipirig, izmă, piciorul cocoșului etc). Pe teritoriul municipiului și în împrejurimi se găsesc și plante rare, veritabile monumente ale naturii, ocrotite de lege. Astfel, la cca. 9 km de oraș și la 1 km lateral de drumul european E 20 se află rezervația floristică Ponoare unde există dediței (Pulsatilla patens și Pulsatilla montana), rușcuța de primăvară (Adonis vernalis), frăsinei (Dictamnus albus), stânjenei (Iris coespitosa și Iris sibirica), bulbuci (Trolius europaeus) etc.
Tot în apropiere de Suceava, la 6 km de oraș, pe teritoriul comunei Moara, se află Rezervația floristică de la Frumoasa, mai mică decât cea de la Ponoare, cu specii asemănătoare, dar și cu alte plante rare, printre care vinețelele (Centaurea marclialliana).
În perimetrul orașului, în parcul central, langă Muzeul de științele naturii, se află un exemplar de fag roșu (Fagus sylvatica v. antropurpurea).
Pătura erbacee specifică zonei cuprinde mai ales pirul (Agropyron brandzae) și iarba grasă (Portulaca oleracea).
De asemenea, se bucură de condiții bune de dezvoltare cerealele, plantele tehnice, legumele; în lunca Sucevei serele ocupând și ele un loc destul de însemnat alături de livezile de pomi fructiferi ce acoperă versanții dealurilor din împrejurimi.
Faună
Diversitatea condițiilor fizico-geografice din zonă se reflectă și în cadrul lumii animale prin bogăția de mamifere, mai ales ierbivore, precum și prin numeroasele păsări.
În pădurea de la Pătrăuți trăiește o colonie de cerbi (Cervus elaphus), iar în cea de la Mihoveni sunt mulți fazani (Phasianus colchicus). Interes cinegetic în zonă mai prezintă iepurele (Lepus europaeus), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Canis vulpes) și mistrețul (Sus scrofa), care populează pădurile din apropiere. Dintre păsări predomină grangurul (Oriolus oriolus), botgrosul (Coccothraustes coccothraustes) și sitarul (Scolopax rusticola).
